Cine suntem?
Școala română din Paris (ERP) oferă cursuri de limba și literatura română copiilor de la grădiniță până la liceu. Activitatea a început în 2005 și are ca misiune învățarea și aprofundarea limbii și culturii românești pentru copiii care trăiesc în Franța și, mai larg, promovarea limbii, culturii și valorilor spirituale românești în spațiul francofon.
Ce ne propunem?
Un învățământ structurat pentru elevii de la 3 la 18 ani, incluzând cursuri intensive de pregătire pentru BAC-ul francez (limba română ca limbă opțională C) în fiecare săptămână a anului școlar. Cursurile sunt predate de profesori calificați, vorbitori nativi de limba română, în conformitate cu programele oficiale românești. Manualele folosite provin de la edituri aprobate de Ministerul Educației și Cercetării din România.
Metoda
Îndrumați de profesori vorbitori nativi de limba română, elevul descoperă în mod natural sunetele limbii și se familiarizează cu acestea prin sesiuni tematice ritmice, perfect adaptate vârstei sale.
Elevii sunt inițiați în limba română prin diferite metode pedagogice. Pentru elevii de la grădiniță sunt folosite materiale ludice, jocuri, desene, cântece și dansuri tradiționale, spectacole teatrale. Învățarea devine ușoară și durabilă.
Pentru elevii de la ciclul primar, învățarea scrisului și cititului se realizează conform unui program școlar și cu ajutorul unor materiale didactice variate: abecedare, manuale românești, cărți de istorie, de geografie, dar și, în cadrul atelierelor tematice, cântece și dansuri tradiționale românești și spectacole teatrale.
Pentru elevii de gimnaziu și liceu, predarea continuă punând accent pe înțelegerea și exprimarea orală și scrisă, gramatică, sinteza documentelor, studiul literaturii române, precum și elemente de istorie, geografie și cultură românească. Elevii de clasa a XI-a și a XII-a (premiere și terminale) primesc cursuri mai aprofundate pentru a putea prezenta limba română ca limbă opțională C la Bacalaureatul francez.
Obiectivele
- Promovarea limbii și culturii pentru a oferi elevilor franco-români și de origine română sentimentul de apartenență la o comunitate, sensibilizându-i față de cultura și tradițiile românești.
- Dobândirea de automatisme și a structurilor de bază și mai complexe ale limbii române.
- Pentru cei mai mici, dobândirea vocabularului vieții cotidiene: culorile, animalele, casa, familia, hainele etc... pentru a-i ajuta să se exprime în limba română în viața de zi cu zi, să învețe să utilizeze vocabularul, să construiască enunțuri, să descopere și să dobândească expresii curente și moderne.
- Învățarea de cântece, poezii și dansuri tradiționale românești.
- Pentru cei mai mari, a-i învăța să citească, să scrie, să fie capabili să se exprime cu ușurință oral și în scris, să redacteze eseuri, să studieze literatura română clasică și modernă, teatrul românesc, să descopere de asemenea istoria și geografia României.
