Spectacolul de sfârșit de an şcolar

În data de 14 iunie 2026, elevii Școlii Românești din Paris și-au invitat familiile, profesorii și oaspeții la o frumoasă călătorie prin regiunile și orașele României.

Inspirat de celebrul roman al lui Jules Verne, spectacolul „Ocolul României în 2 ore” a oferit ocazia de a redescoperi împreună tradițiile, personajele, obiceiurile și locurile care alcătuiesc bogăția patrimoniului și a identității culturale românești.

De la București la Dobrogea și Marea Neagră, trecând prin Oltenia, Transilvania și Moldova, fiecare grupă de elevi a prezentat pe scenă o parte din diversitatea și frumusețea României. Prin cântece, recitări, momente artistice și prezentări culturale, copiii au împărtășit cu entuziasm cunoștințele dobândite pe parcursul întregului an școlar.

Un moment deosebit de apreciat a fost concursul de cultură generală „Cine cunoaște cel mai bine România?”, susținut de adolescenții școlii. Aceștia și-au demonstrat cu succes cunoștințele despre istoria, geografia, tradițiile și cultura României.

Adresăm toate felicitările copiilor pentru implicarea, entuziasmul și curajul de a urca pe scenă în fața publicului. Le mulțumim, de asemenea, profesorilor, părinților și voluntarilor a căror implicare a contribuit la reușita acestui eveniment.

Am avut onoarea de a le avea alături pe doamna Ecaterina Maria Constantinescu, Consul General al României la Paris, și pe doamna Roxana Stănescu, consul în cadrul Consulatului General al României la Paris. Îi mulțumim, de asemenea, doamnei Mădălina Guță, diplomat în cadrul Ambasadei României în Franța, pentru prezența sa alături de noi. Interesul și sprijinul acordate proiectelor dedicate copiilor, precum și promovării limbii și culturii române sunt deosebit de prețioase pentru comunitatea noastră.

La Școala Română din Paris continuăm să păstrăm vie limba română, tradițiile și legătura tinerelor generații cu România.