La Școala Română din Paris, învățarea limbii române merge mână în mână cu descoperirea tradițiilor și a identității culturale. La ultimul curs înainte de vacanță, toate grupele au intrat în atmosfera sărbătorilor de Paște prin activități interactive, adaptate vârstei fiecărui copil.
În clasele de preșcolari, învățarea s-a transformat într-o experiență plină de bucurie și creativitate:
cei mai mici au umplut coșulețe cu ouă, au recitat poezia „De Paște”, au exersat numerele prin jocuri matematice și au decorat ouă în culori vesele de primăvară.
Grupa „Buburuzele” a desenat iepurași, a descoperit tradiția românească a ciocnirii ouălor de Paște și a realizat desene tematice.
La clasele de școlari, activitățile au devenit mai complexe:
„Albinuțele” au participat la o vânătoare de comori cu ouă de Paște, rezolvând provocări de vocabular, culori, forme, animale, orașe din România și preparate tradiționale.
„Temerarii” au explorat asemănările și diferențele dintre tradițiile de Paște din România și Franța, dezvoltând atât competențele lingvistice, cât și deschiderea culturală.
Cei mai mari au participat la o activitate complexă, sub forma unei vânători de comori cu probe de gramatică, cultură și civilizație românească. Prin colaborare și gândire logică, au descoperit cuvântul-cheie „Înviere”, care i-a condus la recompensa finală.
Toate aceste activități au fost concepute pentru a încuraja comunicarea în limba română, lucrul în echipă și atașamentul față de valorile culturale românești — esențiale pentru copiii care cresc în diaspora.
Tuturor celor care sărbătoresc Paștele, vă dorim lumină, liniște și momente frumoase alături de cei dragi.
Vacanță frumoasă!






























